Mai apoi exista aspectele tehnice: aplicarea unei cantitati corecte de pigment, penetrarea corecta, nu prea adanca, fara sa lase cicatrici, fara sa raneasca muschiul, sa rupa artere sau sa ciobeasca oasele. Chiar si in culturile primitive ale caror practici insemnau gaurirea obrajilor – o tehica folosita uneori si in tatuajul facial Maori – s-a dezvoltat tehnici uimitoare de tatuaj. De exemplu, la eschimosi: cu ajutorul unui ac, o dunga colorata este introdusa sub piele si literalmente cusuta acolo. Nu s-a intalnit la acestia nicio incercare de a desena imagini realiste pe piele. Desenele sunt limitate la linii, intrerupte sau continui, sau cruci combinate cu o forma de aura.
In cazul altor tehnici, piele este impartita in zone printr-o serie de taieturi preliminare. Aceste zone sunt mai apoi umplute cu figurine, cum ar fi soparle sau forme simple ca cea a diamantului, cercului si stelelor. O alta tehnica, mai putin precisa, implica desenarea unor linii si curbe cu o piatra ascutita. Unele civilizatii, cum ar fi Thai, Cambogia si Burmese, intepau pielea cu un varf ascutit. Aceasta tehinca, care permite realizarea de tatuaje complexe cu randuri dese de puncte, spirale sau alte forme, a fost folosta de oameni din Europa in timpurile stravechi, si este si in prezent folosta de indienii nord-americani. Aceasta tehnica nu permite insa acoperirea unei zone mai mari cu umbre. Este insa o tehnica foarte buna pentru tatuajele cu litere, cu care suntem familiarizati in toata Indochina. Oamenii foloseau un fel de pietpane: un rand de ace, sau bucati de os ascutite sunt legate de un bat, formand astfel un fel de grebla. Cand creeaza tatuajul, artistul tine pieptanele cu o mana si cu cealalta il loveste succesiv cu un fel de ciocan. Varfurile sunt astfel conduse sub piele, care este tinuta ferm de catre asistenti. In mana unui profesionist, tatuajul este lucrat extrem de repede si de eficient. Suprafete mari si linii lungi si negre sunt create cu o astfel de unealta care poate ajunge la o latime de 6 centimetri. De exemplu, la Samoa, zonele innegrite sunt fara cusur si au o latime uniforma. Folosind unelte mici, modele simple constand in linii delicate sunt plasate la distante de numai cativa milimetri, in acelasi fel ca la moko, tatuajul facial sau maori din Noua Zeelanda.
In cazul altor tehnici, piele este impartita in zone printr-o serie de taieturi preliminare. Aceste zone sunt mai apoi umplute cu figurine, cum ar fi soparle sau forme simple ca cea a diamantului, cercului si stelelor. O alta tehnica, mai putin precisa, implica desenarea unor linii si curbe cu o piatra ascutita. Unele civilizatii, cum ar fi Thai, Cambogia si Burmese, intepau pielea cu un varf ascutit. Aceasta tehinca, care permite realizarea de tatuaje complexe cu randuri dese de puncte, spirale sau alte forme, a fost folosta de oameni din Europa in timpurile stravechi, si este si in prezent folosta de indienii nord-americani. Aceasta tehnica nu permite insa acoperirea unei zone mai mari cu umbre. Este insa o tehnica foarte buna pentru tatuajele cu litere, cu care suntem familiarizati in toata Indochina. Oamenii foloseau un fel de pietpane: un rand de ace, sau bucati de os ascutite sunt legate de un bat, formand astfel un fel de grebla. Cand creeaza tatuajul, artistul tine pieptanele cu o mana si cu cealalta il loveste succesiv cu un fel de ciocan. Varfurile sunt astfel conduse sub piele, care este tinuta ferm de catre asistenti. In mana unui profesionist, tatuajul este lucrat extrem de repede si de eficient. Suprafete mari si linii lungi si negre sunt create cu o astfel de unealta care poate ajunge la o latime de 6 centimetri. De exemplu, la Samoa, zonele innegrite sunt fara cusur si au o latime uniforma. Folosind unelte mici, modele simple constand in linii delicate sunt plasate la distante de numai cativa milimetri, in acelasi fel ca la moko, tatuajul facial sau maori din Noua Zeelanda.